Cum naiba se face ca nu sunt buna de nimic?De ce ranesc atunci cand spun ce gandesc?De ce unoeri dau cu piciorul la ce e bun pentru mine?De ce pot spune foarte simplu ca renunt?Si mai ales de ce nu pot?
Cred ca am dificultati in a mentine relatii stabile :-s.Mi-e teama de mine,de ce mi-as putea face in momentele de depresie in care ma mai cufund uneori.Nu mai vreau să văd totul atât de inutil, nu mai vreau să-mi spun tot timpul că sunt un nimeni, nu mai vreau să mă simt ca un nimic tot timpul...
Da,doare sa te simti un nimic.Cu toate astea nu pot sa nu mai simt nimic,nu pot sa fiu indiferenta oricat as incerca.Ma exteriorizez prea mult si ceilalti vad asta,poate asta ma face atat de slaba in fata lor.
De ce unele persoane ma pot rani atat de mult,spunandu-mi cateva cuvinte?Dar daca ar trece si la fapte oare cum m-as simti?Si fac asta cu zambetul pe buze.Devin din ce in ce mai vulnerabila datorita lor.Nu vreau sa ajug sa duc o viata austera si retrasa,am nevoie de oameni,de PRIETENI,de sentimente.Cu toate astea iubesc neconditionat chiar daca vreau sa ma lipsesc de sentimente,sa le arunc,sa le incinerez,sa le ingrop.Dar cu toate asta nu pot sa nu mai simt nimic ........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu